Primul contact cu Ra

1.0 RA Sunt Ra. Nu am vorbit prin acest instrument, până acum. A trebuit să așteptăm până când a fost calibrat precis, deoarece noi transmitem o vibrație în bandă îngustă. Vă salutăm în iubirea și lumina Infinitului Creator.

V-am studiat grupul. Suntem interesați de grupul vostru, deoarece aveți nevoie de o diversificare a experiențelor de channeling, care să vă ofere o metodă mai avansată de abordare a studiului iluziei corpului, minții și spiritului, studiu pe care îl numiți „Căutarea adevărului”. Sperăm să vă oferim o perspectivă, întrucâtva diferită, de interpretare a informației, care este mereu și pentru totdeauna aceeași.

Confederația Planetelor în Serviciul Infinitului Creator are doar un mesaj important. Prieteni, precum deja știți, mesajul este: Toate lucrurile, toată existența, toată creația sunt parte a unui Unic Gând Inițial.

Dacă vom reuși, vom testa fiecare canal de comunicare. Recepția fasciculului nostru este, întrucâtva, o performanță mai avansată decât canalele de vibrații mai largi, deschise de alți membrii ai Confederației, pentru munca la nivel de începător, sau la nivel intermediar.

Haideți să considerăm gândul pentru un moment. Ce înseamnă prieteni să gândești? Ați gândit azi vreun gând? Ce gânduri ați gândit azi? Ce gânduri au fost azi parte din Gândul Originar? În câte din gândurile voastre a sălășluit creația? V-ați gândit vreun moment la iubire? Ați făcut azi vreo faptă bună, gratuită?

Voi, toți, sunteți parte dintr-un gând. Nu existați într-un univers material. Dansați într-o sală de bal, în care materia nu există. Sunteți gânduri care dansează. Vă mișcați trupurile, mințile și spiritele pe traiectorii, întrucâtva, excentrice, deoarece încă nu ați înțeles că aparțineți Gândului Originar.

Ne vom muta, în acest moment, la instrumentul numit Don. Sunt Ra.

[Două minute pauză]

[Din nou Vocea Carlei] Sunt Ra. Sunt din nou în acest instrument. Suntem aproape de a iniția contactul cu Don, dar avem dificultăți cu trecerea peste o anumită tensiune mentală și lipsă de concentrare, care este întrucâtva caracteristică acestui canal de comunicare. Vom descrie tipul de vibrație care este transmis. Instrumentul ne va simți intrând câmpul energetic într-un unghi ascuțit la partea din spate a vârfului capului, într-o zonă îngustă, cu intensitate mare. Nu putem oferi nici o condiționare energetică, datorită propriei noastre limitări în transmisie. Prin urmare, dacă instrumentul poate simți, în special, acest efect el poate exprima gândurile noastre în timp ce vin spre el. Vom încerca din nou instrumentul Don. Sunt Ra.

[Nouăzeci de secunde pauză]

[Din nou Vocea Carlei] Acest instrument, numit Carla, rezistă contactului nostru. Însă o asigurăm că suntem satisfăcuți cu calitatea contactului, deoarece contactul cu cel numit Don nu este preferabil la acest moment, celui cu instrumentul numit Carla. Prin urmare, vom trece la cel numit Leonard. Din nou avertizăm instrumentul că este o comunicare de bandă îngustă, care este simțită ca o vibrație intrând în aura personală. Vom transfera acum contactul. Sunt Ra.

[Nouăzeci de secunde pauză]

[Din nou Vocea Carlei] Sunt Ra. Vă salutăm încă odată în iubirea și lumina Infinitului Creator. Vă rugăm să fiți răbdători, deoarece noi suntem un canal care este greu de recepționat. S-ar putea însă ca noi să adăugăm extra dimensiuni înțelegerii voastre.
La acest moment vom vorbi, cu drag, despre orice subiect pe care entitățile din cameră doresc să îl abordeze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s