Deja un oaspete acum 11.000 de ani

2.2 INTERVIEVATOR Ați putea spune ceva despre istoria voastră, perioada timpurie din iluzie, posibil încarnarea voastră pe această planetă de care ați vorbit mai înainte, și contactele cu rase mai vechi pe această planetă? Atunci vom avea informație cu care să începem scrierea cărții.

RA Sunt Ra. Înțelegem că mintea/corpul complexului tău determină metoda adecvată de creare a instrumentului de predat/învățat.

Suntem conștienți că veți găsi încarnarea noastră de interes. Am așteptat o a doua întrebare pentru a remarca că un timp/spațiu de câteva mii de ani creează un tip de interes greșit. Prin urmare, dând acest tip de informație, cerem să nu se pună accentul pe experiențele noastre în timp/spațiul vostru. Predat/învățatul de care suntem responsabili este mai degrabă filozofic decât istoric. Acum vom continua cu cererea voastră, care este inofensivă dacă este folosită din perspectivă corectă.

Noi suntem cei din Confederație care, acum 11.000 de ani pământeni, am luat contact direct cu civilizațiile voastre planetare, care erau la acel moment apropiate spiritual de creația Unicului Creator. Am fost naivi crezând că putem preda/învăța prin contact direct și că Liberul Arbitru al individualității și personalității nu este în primejdie să fie disturbat, deoarece acele civilizații erau deja aliniate strâns cu acceptarea totală a conștiinței unice.

Noi am venit și am fost bine primiți de pământenii pe care am dorit să îi servim. Am încercat să îi ajutăm pe căi tehnice care aveau de-a face cu vindecarea problemelor complexelor minte/corp/spirit prin folosirea cristalului potrivit pentru acel tip de problemă, amplasat într-o construcție materială de proporții corespunzătoare în timp/spațiu. Astfel au fost create piramidele.

Am înțeles ulterior că tehnologia noastră era rezervată, în majoritate, celor care aveau mintea/corpul orientate spre putere. Acest lucru nu a fost în intenția Legii lui Unu. I-am părăsit pe pământeni. Grupul care lucra cu cei din America de Sud nu a abandonat atât de ușor. Ei s-au reîntors. Noi nu am mai revenit. Cu toate acestea, nu am părăsit niciodată vibrația voastră, datorită responsabilității pe care o purtăm în legătură cu schimbarea în conștiință pe care am cauzat-o la început, care apoi s-a accentuat în direcții neavând legătură cu Legea lui Unu. Am încercat să intrăm în contact cu conducătorii teritoriului unde am venit prima dată, numit Egipt, sau cu anumite regiuni ale Pământul Sfânt.

În a Optsprezecea Dinastie din Egipt, cum este cunoscută în arhivele voastre, am reușit să stabilim contactul cu faraonul. El era tânăr, avea puțină experiență de viață în plan pământean, și a fost ceea ce acest instrument [Instrumentul se referă la Carla] ar numi un Rătăcitor. Prin urmare, acest complex minte/corp/spirit a înțeles mesajul nostru, și a reușit să își sincronizeze vibrațiile cu ale noastre.

Această entitate tânără a fost numită în onoarea unui zeu prosper, pe care acest complex minte/corp/spirit al instrumentului [Instrumentul se referă la Carla] l-ar numi „Amun”. Entitatea a decis că această silabă adăugată în numele propriu în onoarea unuia dintre zeii acelei epoci nu este acceptabilă. Prin urmare el și-a schimbat numele cu acela care onora soarele. Acest sunet numit „Aten” a fost apropiat realității noastre, din punct de vedere a înțelegerii naturii complexului minte/corp/spirit. Cu toate acestea, faraonul nu a fost total aliniat cu predat/învățatul intenționat de Ra pe durata transmisiei. Entitatea Akhenaten a fost convinsă că vibrația Unității este vibrația spirituală adevărată, și prin urmare a decretat Legea lui Unu.

Însă credința acestei entități a fost acceptată de foarte puțini. Preoții lui doar mimau serviciul fără dorința spirituală de a căuta. Oamenii de rând au continuat în credințele lor vechi. Când faraonul a încetat să existe în această densitate, credințele polarizate în zeii numeroși au redevenit populare și au continuat în acest fel până când Muhammad i-a îndrumat pe acei oameni către o credință a relațiilor minte/corp/spirit mai ușor de înțeles.

Sunteți interesați în mai multe detalii la acest moment?