Cheia de boltă a piramidei

3.6 INTERVIEVATOR Sesiunea trecută am avut două întrebări pe care le-am amânat pentru sesiunea aceasta: una având de a face cu piatra de la vârful Marii Piramide din Giza; cealaltă cu metoda prin care ați mutat pietrele grele pentru construcție. Știu că aceste întrebări sunt neimportante pentru Legea lui Unu, dar am crezut și mă puteți corecta dacă greșesc, că această informație va oferi o introducere mai ușoară cititorului acestui material. Suntem foarte recunoscători pentru acest contact și vom accepta sugestii despre cum ar trebui să abordăm această activitate. Aceasta este doar părerea mea.

RA Sunt Ra. Nu vom sugera seria de întrebări potrivită. Acesta este privilegiul vostru ca agenți independenți ai Legii lui Unu, care au învățat și înțeles că noi din acest complex de memorie socială nu putem discerne eficient distorsiunile sociale ale complexelor minte/corp/spirit de pe Pământ. Dorim acum să îndeplinim onoarea/responsabilitatea de a preda/învăța prin răspunsul la aceste întrebări. Acest răspuns va fi doar la nivel general, deoarece nu putem evalua profunzimea deformărilor care infectează pământenii.

Prima întrebare prin urmare este despre piatra de la vârful piramidei. Repetăm lipsa de importanță a acestei informații.

Așa numita Mare Piramidă a avut două pietre de vârf. Una a fost proiectată de noi și a fost alcătuită din bucăți mai mici de material numit granit, care au fost îmbinate cu grijă. Bucățile au fost aranjate pentru proprietățile cristaline, și pentru curgerea necesară a aerului prin ceea ce numiți hornuri de ventilare.

La momentul când noi deja părăsisem densitatea voastră, piatra de vârf creată de noi a fost înlocuită cu o alta mai prețioasă. A fost construită în parte dintr-un material numit aur. Acest fapt nu a schimbat în nici un fel proprietățile piramidei. Schimbarea a fost cauzată de dorința câtorva de a restrânge folosirea structurii doar la elita regală.

Doriți să adresați alte întrebări în legătură cu acest subiect?